Să vorbim despre sufletul copilului !…

Profesorul de religie este cel mai apropiat de sufletul copilului prin natura sa  de pedagog, psiholog şi cunoscător al laturii umane spirituale.

Ştim că în acest secol mulţi copii sunt însinguraţi şi apropiaţi de calculator mai mult decât de părinţi…Cel mai trist este când vezi că un copil cuminte şi silitor nu mai zâmbeşte şi nu mai găseşte bucurie în jur, fiind presat probabil de programă, de părinţi competitivi sau…de ordinea în care se strigă premiile…Asta în cazul în care are ambii părinţi acasă; dacă nu, este şi mai rău.

Apropó de toate cursurile şi eforturile ce se fac acum pentru o şcoală prietenoasă, un al doilea cămin al copilului, şi activităţile ce presupun implicarea activă a acestuia- sunt binevenite pentru scoaterea lui dintr-o lume virtuală şi redarea acestuia colectivului şi societăţii.

Copilul trebuie să contribuie la înfrumuseţarea şcolii şi casei în care trăieşte prin lucrări  proprii: desene, tablouri, răsaduri, flori, pomi, quilling, felicitări, etc…El trebuie să descopere o lume frumoasă şi prietenoasă în cabinetul de religie, în laboratorul de biologie, de fizică, în curtea şcolii, în curtea casei sau în grădina din faţa blocului. Profesorul este coordonatorul, este PEDAGOGUL, este cel care-l ajută să trăiască şi să se integreze în această lume în care şi adulţii de multe ori clachează.

Părintele Pantelimon de la M-rea Oasa observă: ,,Lumea adevărată e cea pe care a făcut-o Dum­nezeu, nu cea artificială, pe care a creat-o omul. Că­lugării, se spune, sunt retraşi din lume. Nouă ne place să spunem că suntem retraşi în lume, în timp ce oră­şenii sunt retraşi din lume. Ce fericire să simţi rit­murile naturii, să simţi primăvara pământul reavăn, fărâmicios, să vezi cum plesnesc mugurii! La oraş, în spatele atâtor interfeţe de comunicare, s-a pierdut frumuseţea vieţii, acea frumuseţe ritualică din com­portament, din gesturi şi din cuvinte, prin care îl cinsteai pe cel de lângă tine. A fost înlocuită de mult tupeu şi de multă îndrăzneală. Ţăranul ştia să încarce totul de frumuseţe şi de sens, până şi hainele pe care le îmbrăca. Fiecare cusătură avea o semnificaţie. Şi unealta îi era înfrumuseţată. Iar dacă se ducea pe câmp, cânta, să-şi facă munca mai plăcută. Azi, omul nici de munca lui nu se mai bucură, fiindcă pentru el e doar mijloc de a strânge bani. Munca nu-i mai adu­ce bucurie, nu mai e mijloc de devenire spirituală. Uti­litarismul acesta, atât de pregnant la oraş, a făcut să se piardă dimensiunea spirituală a vieţii. S-a pier­dut misterul din creaţie, din relaţie, nu mai vedem tai­na celuilalt, îl privim doar din perspectiva efi­cienţei şi a exploatării. Ne exploatăm unii pe alţii şi suntem gata să-l exploatăm şi pe Dumnezeu.”

Akedia este indiferenţa vinovată a omului faţă de latura sa spirituală, incapacitatea temporară sau permanentă de a-L adora pe Dumnezeu cu acelaşi entuziasm şi prospeţime ca la început, indiferenţa faţă de cunoaşterea mistică a Sfintei Treimi accesibilă prin rugăciune curată, despătimire, pentru stabilizarea minţii şi fiinţei sale spirituale, în relaţia cu Dumnezeu. Aceasta duce la depresie, boala secolului.

Un copil nu poate fi conştient de îndepărtarea de Dumnezeu sau de lupta cu gândurile, el trebuie îndrumat de către psiholog şi profesorul de religie, care observă comportamentul lui- însingurarea, dezinteresul, retragerea într-o lume imaginară. Acest copil trebuie antrenat în activităţi de grup şi îndrumat spre biserică şi rugăciune. Lui şi celorlalţi trebuie să li se arate frumuseţea vieţii oglindită în muzică, pictură, natură. I se poate recomanda să zâmbească mai des sau poate fi întrebat în particular ce supărări are…Nu trebuie să fim indiferenţi!

Referitor la programa noastră de religie care mi se pare (nu numai mie, ci şi colegilor) foarte teoretizată în ce privește temele de studiu pentru învăţământul primar (“Ce fac eu pentru biserica mea?”,“Dumnezeu ne ajută să Îl cunoaştem şi să Îl iubim”,“Viaţa pe pământ şi Împărăţia lui Dumnezeu”,“Alegerea binelui în viaţă”,“Respectul faţă de sine şi faţă de ceilalţi”,“Fiecare om își caută propria cale prin viață”,“Viața în armonie cu ceilalți, îndemn al lui Dumnezeu” – unele, adevărate teme de filosofie ce pot fi dezbătute la clasele VII-VIII, clasele liceale şi chiar la nivel universitar, în antiteză, bineînţeles, cu modul facil de tratare al lor în manualele editurii Corint, pe care le primim gratuit în şcoli.

Ce e de făcut?!…Rămân lecţiile la dispoziţia profesorului şi cele de evaluare, în care se pot vizualiza filme frumos realizate despre crearea lumii, Noe, Moise, Iosif, alte personalităţi din Biblie, viaţa şi minunile Mântuitorului Iisus. Desenele animate creştine vor ajuta elevii de la clasa pregătitoare sau clasa I să se apropie de această materie mai puţin palpabilă.

Biblia povestită copiilor (cu imagini) este un material didactic util şi plăcut. Aşadar, avem metode de a intra în lumea spirituală a copiilor şi de a-i ajuta să înţeleagă această materie deloc facilă, cu rădăcini în filosofie.

Colindele sunt un alt prilej de bucurie și de apropiere de lumea inocentă a copilăriei- atât cât mai este, în realitatea de azi. Propun o alternativă la lumea distructivă, consumeristă (majoritatea oamenilor nutresc o dorință puternică pentru bunuri de consum și aspiră la o viață centrată pe această dorință, crezând că o astfel de viață le va satisface nevoile emoționale într-o mai mare masură decat simpla satisfacere a nevoilor materiale) și egoistă.

Noi, dascălii de religie, știm cel mai bine că a-ți ajuta aproapele înseamnă a-l ajuta în primul rând la nivel spiritual.

Prof. Mihaela Alupei

Bibliografie:

1.Ieromonah Bunge Gabriel- Akedia, Edit. Deisis, Sibiu, 1999.

2.http://altarulcredintei.md/parintele-pantelimon-de-la-manastirea-oasa-depresia-apare-atunci-cand-oamenii-nu-si-mai-inteleg-menirea-pe-acest-pamant/[i].

[i][i]

Reclame

Părintele Ilie Cleopa, mare preot duhovnic al neamului românesc

 

La  data de 2 dec. 2018 s-au împlinit douăzeci de ani de la trecerea la Împărăția Cerească a îndrăgitului duhovnic de la Mănăstirea Sihăstria, Părintele Arhimandrit Ilie Cleopa.

Se cuvine să ne amintim cu pioşenie de această personalitate a ortodoxiei româneşti, deoarece, dacă noi vom tăcea, munţii în care a privegheat atâţia ani părintele, retras în pustie şi urmărit de  prigoana comunistă, vor vorbi…

Părintele Cleopa (pe numele de mirean, Constantin) s-a născut într-o familie de țărani la 10 aprilie 1912, în comuna Sulița din județul Botoșani, fiind al cincilea din cei zece fii ai familiei lui Alexandru Ilie. A urmat cursurile școlii primare din satul natal, făcând apoi trei ani de ucenicie duhovnicească la schimonahul Paisie Olaru, pustnic în Schitul Cozancea.

În decembrie 1929 s-a alăturat obștii Schitului Sihăstria, alături de fratele mai mare, Vasile. La 12 decembrie 1932, de ziua Sfântului Ierarh Spiridon, au fost primiți în obștea schitului. În 1935 a fost luat în armată, în orașul Botoșani. În 1936 s-a  reîntors la schit și a fost uns în monahism la 2 august 1937, primind numele călugăresc de „Cleopa”. În iunie 1942 a fost numit locțiitor de egumen, din cauza stării precare de sănătate a starețului Ioanichie Moroi.

La 27 decembrie 1944 a fost hirotonit ierodiacon, iar pe 23 ianuarie 1945 hirotonit ieromonah de către Episcopul Galaction Cordun, pe atunci stareț al Mănăstirii Neamț. Ulterior a fost  numit oficial egumen al Schitului Sihăstria. În 1947, Schitul Sihăstria a fost ridicat la rang de mănăstire, iar protosinghelul Ilie Cleopa hirotesit arhimandrit, cu aprobarea patriarhului Nicodim Munteanu. În 1948, urmărit de Siguranță, s-a retras pentru șase luni în pădurile din jurul Mănăstirii Sihăstria, iar pe 30 august 1949, arhimandritul Cleopa Ilie a fost numit stareț al Mănăstirii Slatina Suceava, unde s-a transferat alături de 30 de călugări din obștea Mănăstirii Sihăstria, ca urmare a deciziei patriarhului Justinian Marina.

A întemeiat la Mănăstirea Slatina o obște care număra peste 80 de persoane. Între 19521954, a fost urmărit de Securitate și s-a retras în Munții Stănișoarei, împreună cu ieromonahul Arsenie Papacioc. După doi ani a fost readus în mănăstire, din dispoziția Patriarhului Justinian. În 1956, revine la metanie, iar în primavara anului 1959, se retrage pentru a treia oară în Munții Neamțului, unde își petrece următorii cinci ani. Revine la Mănăstirea Sihăstria în toamna anului 1964, ca duhovnic al întregii obști, și povățuiește fără întrerupere atât călugări cât și mireni, timp de 34 de ani. A încetat din viaţă la 2 dec. 1998, la Mănăstirea Sihăstria (http://ro.wikipedia.org/wiki/Cleopa_Ilie). Ieromonahul Nicolae Toderiță și preotul Arsenie de la Catedrala Patriarhală au povestit că înainte cu 2-3 zile ca părintele să plece la cer, clopotul cel mare al Catedralei, greu de 8 tone, s-a pornit singur să bată, prevestind acest trist eveniment…

Ca profesor de religie, absolvent al Facultăţii de Teologie în anul 1995, în cadrul activităților didactice am organizat și excursii cu elevii, dorind ca şi ei să îl cunoască pe părintele şi să-l asculte. Ucenicul părintelui obișnuia să pună la încercare răbdarea pelerinilor, amânând întrevederea cu părintele, abia a treia oară putând să-l vedem..Nouă ne-a vorbit o dată despre pilda femeii văduve care a dat doi bănuţi pentru construirea templului (Marcu 12, 41-44). Îmi amintesc expresia sa celebră, pe care o spunea tuturor celor cehttp://ro.wikipedia.org/wiki/Cleopa_Ilie păşeau pe pământul Sihăstriei: „Mânca-v-ar raiul să vă mănânce!“…sau cea asemănătoare ei: “Maica Domnului să ne facă parte de un colţişor de rai”…Ne mai spunea că cetele îngerilor ne-au adus la mănăstire şi că Dumnezeu numără paşii pelerinilor. Ne întreba de ce-am venit la sfinţia-sa, pentru că nu este decât o oală spartă, un hârb legat cu aţă…Părintele mai întreba pe cei veniți să-l asculte, dacă printre ei s-ar afla și cineva din orașul său natal, deși de multe ori erau de față pelerini sosiți de departe, din Bulgaria sau Republica Moldova…

Oriunde se afla, în orice împrejurare, părintele căuta să vorbească despre Dumnezeu, să lămurească pe cei ce aveau îndoieli sau neclarităţi, să întărească în credinţă pe creştini. Cita cu lejeritate pasaje din Sfânta Scriptură și Sfinții Părinți, având o memorie fenomenală. Nimeni nu este în măsură să prezinte întreaga activitate misionară a părintelui, dar a ţine sub tăcere sau a uita ceea ce a făcut pentru contemporanii şi urmaşii săi, este un păcat imens…

,,Omul este ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”…ne spune Psalmul 102 …însă ceea ce lasă în urmă, contează! – consider, referindu-mă la bogăţia de învăţături lăsată de marii noştri duhovnici și teologi: Părintele Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Teofil Pârâianu, Pr. Arsenie Boca, Pr. Nicolae Steinhardt, Arhim. Antonie Plămădeală, Arhim. Iustin Pârvu…Dumnezeu să-i așeze pe toți între sfinții Săi, iar nouă să ne fie de folos toate învăţăturile sfinţiilor- lor!…

Pentru noi, creștinii ortodocși români, numele Părintelui Cleopa este scris cu litere de aur în Cartea Vieții, alături de alte nume de duhovnici atinși și sfințiți de aripa Sfăntului Duh.

Interdisciplinaritatea în predarea Religiei

În contextual lumii în care trăim, elevul are nevoie de asocieri, pentru a se integra mai bine. Astfel, Religia / Educația moral-religioasă  este o știință în care interferează: istoria, literatura, muzica, pedagogia, psihologia.

Ea face parte din paleta științelor ce se integrează armonios în Cultura omenirii.

Datele istorice nu lipsesc din viețile sfinților, oferindu-le elevilor sentimentul veridicității în ceea ce spune profesorul lor, posibilitatea integrării într-o anumită epocă istorică, a domniei unui împărat roman sau, dacă este vorba de istoria religioasă a românilor, a unui domnitor, patriarh sau mitropolit.

Modul de predare a cunoștințelor face parte din măiestria pedagogică a profesorului, având în ajutor manualul sau alte auxiliare didactice: planșe, fișe de lucru, jocuri didactice, metode de predare moderne/ interactive, etc.

Pentru modelarea sufletului, cunoașterea psihologiei elevului de către profesor este necesară pentru găsirea de modele adaptate vârstei prezentate prin pilde, povestioare.

Suportul vizual este necesar, ca și cel auditiv. Voi aminti aici, pe lângă “Viețile sfinților”, povestioarele pentru copii ale lui Leon Magdan (“Sfântul Onufrie”, “Povestea Timpului”, “O familie fericită”, etc.), sau filmele de scurt metraj pentru copii: “De șaptezeci de ori câte șapte” (film despre iertare), “Păpușa copilei născută în seara de Crăciun” (film despre dragostea copilului față de mama sa), “Ochelarii fermecați” (film despre realitatea lumii văzută prin altfel de ochelari).

Cărțile în format electronic sunt o modalitate plăcută de învățare prin intermediul calculatorului, alături de profesor. Fascinația imaginilor, a sunetelor          (mă refer la lecțiile în Ael, când un elev a rezolvat corect un test și este răsplătit cu

aplauze sau o melodie) face ca procesul didactic și relaționarea profesor-elev să fie mult mai ușoară.

Desenul apare în creionarea chipurilor sfinților și realizarea unor expoziții de care copiii vor fi foarte mândri. Concursurile de religie actuale au ca teme expunerea unor teme creștine prin desen pentru o mai bună percepere și interiorizare, evitându-se doar memorarea unor date.

Muzica își aduce aportul în preluarea unor teme religioase și redarea lor vocală. Colinda „Nunta din Cana” poate fi învățată la lecția Minunea din Cana Galileei.

Există CD-uri cu colinde sau muzică religioasă, ce vin în ajutorul profesorului, făcând mai plăcută ora.

Corul de copii este o adevărată bucurie pentru auditori la sărbătorile de iarnă sau la serbările școlare.

Muzica aduce bogăția artei și poezia versului, formând armonios personalitatea tânărului și ajutându-l să devină mai sensibil la tot ce este în jur, la suferința aproapelui și înțelegerea realității înconjurătoare. Departe de a deveni o oră în care profesorul doar transmite cunoștințe, se face apel la afectul copilului și implicarea lui în ceea ce învață, având în vedere că religia este o știință axată pe spirit și plan spiritual.[1]

La realizarea idealului educațional al disciplinei Religie converg mai mulți factori care duc la formarea persoanei și personalității religioase a tânărului.

Personalitatea sa va fi în armonie cu cadrul social în care trăiește dacă va cunoaște cât mai multe din ceea ce îl înconjoară, prin diversitatea materiilor de studiu și interdisciplinaritatea realizată cu măiestrie de profesorii săi.

 

[1] Mihaela Panțiru (Alupei), Muzica religioasă în cadrul disciplinei de învățământ Religia ortodoxă la clasele I-VIII. Aportul acesteia în procesul didactic, Iași, 2011, p. 91.

Amintiri despre Armonia

Am activat în Corul „Armonia” în anul al III-lea de facultate, fiind familiară cu muzica,  deoarece eram de doi ani în Corul „Osana”, dirijat de colegul Mirel Nechita, în Corul Facultății de Teologie, dirijat de Pr. Prof. Lect. Alexandrel  Barnea, iar  în anul I am cântat și în Corul Mitropoliei din Iași, având plăcerea să-l cunosc pe renumitul domn dirijor Alexandru Verdeș.

Intrarea în grupul armoniștilor a fost de bun augur pentru petrecerea timpului meu liber cu folos. Erau în cor studenți de la toate facultățile, lume educată și rafinată, iubitori de frumos, cu un accent englezesc superb…Mi-au rămas clar în minte domnul dirijor Valeriu Gâdei și d-na Marinela Nedelcu, cei care se implicau cel mai mult și cu care lucram la repetiții.

Am cântat pe scena Teatrului din Iași în luna decembrie, anul 1993, într-un concert de colinde și am îmbrăcat rochiile care erau pregătite pentru Madrigal…Mi-au plăcut în special colindele „Silent Night” / „Stille Nacht” și „O, night divine”. Fiind mezzosoprană, stăteam chiar în mijloc și aveam o mapă neagră cu cruce aurie pentru repertoriul coral.

Au venit la concert și colegi de la facultatea mea să ne vadă și audă și au fost multe aplauze și felicitări după recital. Totul era pregătit din timp în aulele Universității Alexandru Ioan Cuza, după cursuri, pe la orele 17-21…

Am avut ocazia să merg și la o distracție cu grupul de armoniști și am fost impresionată de decența și bunul simț, dovadă a unei bune educații primite. Părerea mea de rău în legătură cu armoniștii a fost că nu am reușit să merg în niciun turneu din țară sau străinătate, pentru că mereu eram așteptată acasă în vacanțe.

Am absolvit Facultatea și m-am căsătorit în Loc. Zemeș, Jud. Bacău, fiind profesoară de Religie Ortodoxă.

În anul 2011 mi-am redactat și tipărit Lucrarea de gradul I didactic tot în domeniul muzicii, cu titlul „Muzica religioasă în cadrul disciplinei de învățământ Religia Ortodoxă.  Aportul acesteia în procesul didactic”, sub îndrumarea  Pr. Lect. Dr. Alexandrel Barnea. La ore folosesc și piese muzicale religioase pentru copii și am realizat un ansamblu coral.

Pentru mine, Armonia înseamnă tinerețe, frumusețe, vis și zbor.

Vă iubesc și vă respect, dragi colegi armoniști!

Melancolie

Se lasă seara peste Eminescu,

Statui pietrificate în inimă eu simt,

Aș vrea să rămâi, dar destinul nu lasă

Nici urmă de poartă deschisă în timp…

 

O frântură din sufletul tău

Mi-a rămas atârnată de gene

Și ultimul pas a rămas așternut

Pe nisipul albastru al viselor mele.

 

Și dacă valuri de tristeți

Vor șterge urma din nisip,

Aș vrea să mai văd doar atât

Pe plaja pustie:

Micuțul castel

Ce-amândoi am zidit

În copilărie…

(M.A., 1993)

Mamă

În fiece clipă te caut

Când pașii mei triști

Încearcă să spargă tăcerea

cuvintelor.

 

Sărut țărâna mâinilor tale, MAMĂ,

Și mă închin

La porțile gândului bun

Ce-l ai pentru mine…

 

Tu, mamă,

doar tu

Mai poți înțelege

Că pentru mine

lumea e mare

              și grea.

       (2007)

Sursă: Mamă