Am activat în Corul „Armonia” în anul al III-lea de facultate, fiind familiară cu muzica,  deoarece eram de doi ani în Corul „Osana”, dirijat de colegul Mirel Nechita, în Corul Facultății de Teologie, dirijat de Pr. Prof. Lect. Alexandrel  Barnea, iar  în anul I am cântat și în Corul Mitropoliei din Iași, având plăcerea să-l cunosc pe renumitul domn dirijor Alexandru Verdeș.

Intrarea în grupul armoniștilor a fost de bun augur pentru petrecerea timpului meu liber cu folos. Erau în cor studenți de la toate facultățile, lume educată și rafinată, iubitori de frumos, cu un accent englezesc superb…Mi-au rămas clar în minte domnul dirijor Valeriu Gâdei și d-na Marinela Nedelcu, cei care se implicau cel mai mult și cu care lucram la repetiții.

Am cântat pe scena Teatrului din Iași în luna decembrie, anul 1993, într-un concert de colinde și am îmbrăcat rochiile care erau pregătite pentru Madrigal…Mi-au plăcut în special colindele „Silent Night” / „Stille Nacht” și „O, night divine”. Fiind mezzosoprană, stăteam chiar în mijloc și aveam o mapă neagră cu cruce aurie pentru repertoriul coral.

Au venit la concert și colegi de la facultatea mea să ne vadă și audă și au fost multe aplauze și felicitări după recital. Totul era pregătit din timp în aulele Universității Alexandru Ioan Cuza, după cursuri, pe la orele 17-21…

Am avut ocazia să merg și la o distracție cu grupul de armoniști și am fost impresionată de decența și bunul simț, dovadă a unei bune educații primite. Părerea mea de rău în legătură cu armoniștii a fost că nu am reușit să merg în niciun turneu din țară sau străinătate, pentru că mereu eram așteptată acasă în vacanțe.

Am absolvit Facultatea și m-am căsătorit în Loc. Zemeș, Jud. Bacău, fiind profesoară de Religie Ortodoxă.

În anul 2011 mi-am redactat și tipărit Lucrarea de gradul I didactic tot în domeniul muzicii, cu titlul „Muzica religioasă în cadrul disciplinei de învățământ Religia Ortodoxă.  Aportul acesteia în procesul didactic”, sub îndrumarea  Pr. Lect. Dr. Alexandrel Barnea. La ore folosesc și piese muzicale religioase pentru copii și am realizat un ansamblu coral.

Pentru mine, Armonia înseamnă tinerețe, frumusețe, vis și zbor.

Vă iubesc și vă respect, dragi colegi armoniști!

Anunțuri