Alupei (Notiţe) pe 3 ianuarie 2013 la 12:09
Motto:
“S-arătăm prin fapta noastră
Tuturor, necontenit
Că prin neamul său în lume
Ştefan-Vodă n-a murit !”

Ştefan cel Mare şi Sfânt a scris prin faptele sale una din cele mai strălucite pagini ale istoriei noastre. De-a lungul unei domnii de aproape cincizeci de ani, voievodul a vegheat ca Moldova să ajungă un factor însemnat al relaţiilor internaţionale în acea vreme în Europa. Prin activitatea sa remarcabilă în cadrul politicii externe, domnitorul Ştefan a inaugurat o nouă eră a afirmării internaţionale a Moldovei, care s-a impus marilor puteri prin acţiuni politice independente. Deşi la acea vreme Principatele Române erau în general necunoscute, domnul Moldovei a făcut primii paşi spre o primă “ integrare europeană”, adică o mai bună cunoaştere a lor.
Moldova, datorită rolului politic pe care şi l-a asumat în condiţiile derulării ofensivei otomane, şi-a câştigat împreună cu marele ei domn un prestigiu internaţional ce a atras preţuirea şi alianţa unor mari puteri, angajate în confruntarea antiotomană. Numele “Ştefan al Moldovei” a fost rostit cu admiraţie şi teamă. Calităţile sale s-au dovedit şi în conducerea ţării şi în apărarea credinţei creştine, astfel încât a fost numit de Papa Sixt al VI-lea, în două diplome papale din anii 1476 şi 1477 “atlet al credinţei creştine” şi a primit de la acest sfânt părinte o sabie în formă de cruce. Senatul Republicii Veneţia l-a numit “Cavalerul aurat”(Ion Lupu, ”Ştefan Vodă al Moldovei “, Edit. Plumb, Bacău, 2003, p.227).
Într-un moment crucial pentru istoria Europei şi a creştinătăţii, când marile regate ale Ungariei şi Poloniei au preferat să încheie un armistiţiu cu Imperiul Otoman, Moldova a ţinut singură piept turcilor, continuând tradiţia Bizanţului de a salva creştinătatea de la cotropirea musulmană. După victoria din 10 ian.1475 asupra otomanilor (bătălia de la Podul Înalt), domnitorul Ştefan al Moldovei a înştiinţat principii europeni despre aceasta, numindu-şi ţara “poartă a creştinătăţii”. În decursul domniei sale de 47 de ani, voievodul a lăsat ca patrimoniu 44 de biserici şi mănăstiri în care a fost pomenit împreună cu familia sa timp de mai bine de jumătate de mileniu…
Poporul l-a iubit şi preţuit atât de mult pe acest domnitor, încât l-a amintit şi în frumoasele colinde de Crăciun: „La poartă la Ştefan-Vodă / Lerului, Domnului,/ Boierii s-au strâns la vorbă / Dar vorba de cine este?/ Lerului, Domnului / De Iisus născut în iesle”[…].
De asemenea, domnitorul este amintit în cântecele de vitejie: „Ştefan, Ştefan, Domn cel Mare / Seamăn pe lume nu are / Decât numai mândrul soare …”
Etimologia cuvântului „Ştefan” ne duce la grecescul „stephanos” cu sensul de coroană, ghirlandă, cunună pentru învingători. Acest nume frumos este dăruit copiilor creştini la botez, şcolilor, unităţilor militare, pentru ca Sfântul Apostol şi Arhidiacon Ştefan şi Ştefan cel Mare şi Sfânt să le fie ocrotitori.
Pentru calităţile sale de luptător şi creştin neânfricat, pentru măreţia faptelor sale, smerenia şi dreptatea de care a dat dovadă, poporul român l-a ridicat pe acest unic domnitor în rândul sfinţilor pentru a ocroti şi apăra în continuare ţara dăruită întreagă urmaşilor.

Prof. Alupei Mihaela

Reclame